În data de 15 iulie, Laura și Bogdan aveau programată nunta lor. Cununia civilă a avut loc în foișorul din Parcul Central din Cluj, iar cununia religioasă și petrecerea s-au desfășurat în Micești, mai exact la Micuș Barn.


Trebuia să ne întâlnim direct în Parcul Central cu puțin timp înainte de cununia civilă. Fiind o zi de vineri, în mod normal nu ar fi trebuit să avem probleme în găsirea unui loc de parcare, însă am decis totuși să plec din timp de acasă și să ajung mai devreme. Decizia s-a dovedit a fi una foarte bună, deoarece la Cluj Arena avea loc un festival, iar parcarea era interzisă atât în zona stadionului, cât și la BT Arena. L-am anunțat imediat și pe Bogdan, deoarece situația ne putea da peste cap planurile, apoi m-am îndreptat spre Parcul Central, sperând că voi avea noroc și voi găsi un loc de parcare. Din păcate, după câteva ture, am fost nevoit să parchez în apropiere de Someș.


Puțin mai târziu, au sosit și Laura și Bogdan. După ce am realizat câteva fotografii, ne-am îndreptat spre foișor pentru a ne întâlni cu familia și prietenii. După cununia civilă, am mai rămas în parc pentru a face câteva fotografii de grup, dar și cadre cu cei doi, după care am pornit spre Micești.


La sosirea la Micuș Barn, am fost printre primii ajunși, înaintea invitaților, așa că am profitat de moment pentru a fotografia hambarul, care era încă gol. Personal, consider că nunțile organizate în astfel de locuri au un farmec aparte, iar această atmosfera îmi place foarte mult.


Cununia religioasă a avut loc în aer liber, în fața hambarului. Totuși, Laura și Bogdan au fost prevăzători și au pregătit o variantă de rezervă, în cazul în care vremea nu ar fi fost favorabilă: mutarea ceremoniei în interiorul hambarului. Din fericire, norocul a fost de partea lor, iar vremea a fost perfectă pentru desfășurarea ceremoniei în aer liber. Nu a existat niciun semn de ploaie, iar soarele nu a fost prea puternic. Cerul era acoperit de un strat fin de nori albi, care difuzau lumina în mod ideal și creau o atmosferă perfectă pentru cununia lor religioasă.


După ceremonie, am avut timp pentru o ședință foto în împrejurimi. Bogdan, cunoscând foarte bine zona, ne-a ghidat către un loc pitoresc aflat la doar câteva minute de mers cu mașina. Acolo, am avut privilegiul de a admira Cheile Turzii și un peisaj cu adevărat spectaculos.


După ședința foto, ne-am întors la hambar, unde a început petrecerea. Bogdan a avut parte de o surpriză plăcută atunci când colegii săi de la Taekwondo au susținut o scurtă demonstrație, captând atenția tuturor invitaților, care au ieșit afară pentru a urmări momentul. Laura și Bogdan s-au bucurat din plin până la finalul petrecerii, încheind astfel o zi memorabilă, plină de emoții și momente speciale.